Visinele, benefice pentru inima

Visinele, benefice pentru inima
  calendar_month        
Visinele proaspete, uscate sau sub forma de suc au multiple beneficii pentru sanatate datorita antioxidantilor continuti, spun studiile recente.

Cercetatorii americani de la Universitatile Michigan, Arizona si Laboratoarele Brunswick sugereaza ca visinele in cereale, iaurturi si smoothies pot reduce inflamatiile si contribui la sanatatea inimii.

Cele trei echipe de cercetatori au calculat nivelul de antioxidanti prezenti in visine si au cercetat beneficiile lor antiinflamatorii. Intr-unul din studii, cercetatorii au descoperit ca prin consumul zilnic a 236 ml suc de visine timp de o luna se pot reduce inflamatiile la adultii supraponderali sau obezi.

Studiul Universitatii Michigan a descoperit ca pudra de visine din alimentatia soarecilor a determinat imbunatatirea sanatatii cardiovasculare a acestora si scaderea nivelului de colesterol. Cercetatorii au concluzionat si ca alimentatia bogata in visine joaca un rol in reducerea masei grase a abdomenului, adesea asociata cu bolile cardiovasculare.

Cel de-al treilea studiu a aratat ca un consum de 28 g visine uscate pe zi are beneficii asupra sanatatii.

Cercetatorii au explicat ca beneficiile asupra inimii ale acestui fruct se datoreaza antocianilor, pigmenti responsabili de culoarea rosie a visinelor. Ei sunt prezenti si in afine, fructe de asemenea recunoscute pentru beneficiile asupra inimii si contra diabetului, dar si in mure, coaja de struguri si vinete.

Autor: Nuage

Recomandari