Gandeste creativ pentru a fi mai motivat!
history_edu ele.ro calendar_month 02 Mai 2006, 12:45
Sa presupunem ca te afli intr-o situatie dificila si cauti motivatia necesara ca sa o depasesti plecand de la ceea ce cunosti. Daca nimic din ceea ce cunosti nu iti poate fi de folos, deoarece modelele tale de gandire nu se potrivesc cu problema care te preocupa, prima tendinta este sa renunti.
Intr-un asemenea caz, doar gandirea creativa iti poate permite sa parasesti "calea batatorita" si sa urmezi altele noi. Cultivandu-ti gandirea creativa, devii mai capabil sa gasesti idei noi atunci cand toate usile ti se par inchise. Nu in ultimul rand, ea are un rol esential in construirea unei motivatii proprii.
Iata ce inseamna a avea o gandire creativa:
Sa te indepartezi momentan de datele concrete ale problemei pe care doresti sa o rezolvi, pentru a reveni mai tarziu asupra ei si a o privi din alt unghi; in felul acest , iti faci timp ca sa gasesti "alte cai" de abordare a problemei;
Sa iei in considerare faptul ca pentru fiecare problema exista un numar mare de solutii; cu cat strangi mai multe solutii posibile, cu atat e mai probabil sa gasesti o rezolvare optima;
Chiar daca o idee ti se pare la inceput total nepotrivita cu problema de rezolvat, n-o respinge; pastreaz-o ca varianta, caci s-ar putea sa te inspire mai tarziu;
Cand in minte iti apar imagini in timp ce te gandesti la solutionarea problemei, sa stii ca nu sunt intamplatoare; poate fi interesant sa descifrezi ce vrea sa-ti spuna fiecare imagine;
Evita sa critici orice idee noua.
Pentru a avea o influenta cat mai buna asupra motivatiei tale, poti folosi urmatoarele metode de stimulare a gandirii creative:
Imaginatia - Antreneaza-ti imaginatia prin intrebari de genul "Dar daca..."(exemplu: "Dar daca mi-as schimba meseria, ce mi-ar placea sa fac?", "Dar daca mi-as gasi un hobby, care ar fi acesta?", etc). Dezvolta-ti imaginatia si ti se vor deschide orizonturi noi, iar treptat vei incepe sa traiesti viata de zi cu zi intr-un mod diferit. Important este sa eviti cantarirea prea rapida a ideilor care-ti vin in minte, fiindca risti sa te blochezi.
Rasul - Rasul iti oxigeneaza creierul, iti destinde muschii, stimuleaza eliberarea ideilor, a spontaneitatii, a lipsei de griji, a copilului care e in fiecare dintre noi. Rasul motiveaza, caci iti da chef sa faci ceva...
Riscul - Daca nu risti niciodata si nu-ti dai voie sa faci greseli, nu poti sa fii o persoana creativa. De multe ori, greselile sunt surse de idei noi si te motiveaza, obligandu-te sa nu mai vrei sa le repeti. Asumarea riscului te ajuta sa cresti si iti alimenteaza motivatia de a rezolva problemele cu care te confrunti.
Jocul - E inutil sa suferi ca sa inveti sau sa progresezi. Jucandu-te ca sa rezolvi o problema data iti dezvolti mult mai bine imaginatia , fiindca atat motivarea cat si implicarea sunt foarte puternice. Jocul poate fi privit ca un instrument de lucru, caci fertilizeaza mintea si stimuleaza creativitatea.
Curiozitatea - A fi curios inseamna a te interesa de multe lucruri care depasesc aria ta de serviciu, a cauta idei, a-ti baga nasul peste tot, a fi deschis si atent la tot ceea ce te inconjoara. Motivatia ta are numai de castigat daca iti dezvolti aceasta calitate.
Reveria - Reveria te ajuta sa-ti amplifici creativitatea, imaginatia si motivarea. Fa-ti timp pentru a visa cu ochii deschisi, pentru a te proiecta in viitor. Aceste momente de evadari din cotidian combina realizabilul si imposibilul, sunt partea exotica a mintii si sunt unelte foarte utile motivarii.
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro
...acum...
- person
""nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine...""