Sindromul inimii frante iti poate frange inima, la propriu!

history_edu ele.ro calendar_month 01 Oct 2012, 13:59
Cercetatorii americani au descoperit ca ` sindromul inimii frante ` este cat se poate de real si poate afecta pe oricare dintre noi, fie ca avem antecedente medicale sau nu.
Din pacate, exista riscul sa ne confruntam in viata cu evenimente dureroase, cu pierderi ale unor persoane dragi sau traume sentimentale severe pe care consideram in acel moment ca nu le putem depasi. Dar poate acest lucru sa duca la afectiuni grave precum infarctul miocardic?
Conform unui studiu publicat in Journal of the American Heart Association, riscul de a suferi un atac de cord in urma unei traume sentimentale creste cu 20%.
Medicii care au realizat studiul ne indeamna sa fim foarte atenti la persoanele dragi noua care au suferit o trauma emotionala si sa apelam la ajutorul de specialitate in cazul in care simptomele cu care se confrunta respectiva persoana nu prezinta semne de ameliorare dupa 48 de ore.
Pentru prima oara, oameni de stiinta acorda o importanta deosebita efectelor pe care emotiile foarte puternice le au asupra functionarii corecte a celui mai important organ din corpul uman, inima. Traumele emotionale au fost studiate in amanunt, insa niciodata nu s-a pus problema ca acestea sa ne afecteze intr-un mod foarte grav integritatea fizica.
Cercetatorii au dovedit faptul ca 1 persoana din 1400 de persoane perfect sanatoase prezinta un risc ingrijorator de crescut de a suferi un infarct in timpul unei caderi nervoase cauzata de evenimente puternic traumatizante.
Toate aceste informatii ar trebui sa fie folositoare atat medicilor care pot pune mai usor si mai corect un diagnostic, cat si fiecaruia dintre noi, astfel incat sa putem fi alaturi de o persoana care trece prin momente sfasietoare. Trebuie sa invatam ca tratamentul de specialitate este de dorit in cazul `sindromului inimii frante` si ca actionand astfel ne putem salva viata sau putem salva viata unei persoane dragi noua.
Simptomele atacului de cord pot fi: indigestie si greata, durere in umar, gat, ureche sau maxilar, o durere ascutita si amorteala in piept, disfunctie erectila, epuizare fizica, dificultati in respiratie si ameteli, umflarea picioarelor si dureri la nivelul lor, insomnie si anxietate, simptome de gripa sau un puls rapid si neregulat.
Studiul nu face referire la varsta persoanelor care sunt predispuse la un atac de cord in urma unei traume psihice, insa se cunoaste faptul ca acesta este cu atat mai crescut cu cat persoana este mai inaintata in varsta.
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





Ma plictisesc de viata mea
- person
"ia de la fiecare doar cat poate sa dea si da fiecaruia doar cat merita."