Comunicam, vorbim sau doar mimam limbajul?

redactia ele.ro 17 Apr 2006, 12:56

Cand intalnim pe cineva cunoscut pe strada nu ne asteptam niciodata sa ne salute si totusi se poate intampla. Nu cedam la presiunea conjuncturii si totusi, parca am vrea sa avem putina liniste in privinta asta, sa simtim ca ne impacam cu noi si cu lumea si ca nu agasam pe altii si nici altii pe noi cu indiferenta schitand un gest care poate seamana, aduce cu un salut. E un mecanism de autoaparare si, in acelasi timp, de lupta latenta cu exteriorul.

Cunoastem oameni, observam, remarcam si nu ne putem abtine sa nu concluzionam fiecare zi cu cate o propozitie taioasa. In fond, nu noi am ales sa traim in lumea asta si poate nici lumea nu ne-a ales pe noi, dar s-a intamplat sa aparem si sa ne privim in ochi cu ceilalti ca atunci cand iesi dintr-o goace si vezi lumina si lumea pentru prima oara. Este o mirare generala in jurul nostru, dar nu ne sinchisim: "Oare ce sunt astia?" ne spunem "Trebuie sa mai caut. Trebuie sa dau si de mai buni si de mai bine". Prestam o munca gratuita in raport cu lumea careia trebuie sa-i facem favoruri in fiecare zi: de la "multumesc"-ul de la casa de bilete pana la "seara buna" cand parasesti biroul si parca nu mai contenim cu atatea politeturi pana in ziua in care le vrem inapoi.

Dar stupoare! S-a inchis ferestruica prin care zaream luminita starii noastre de bine si a linistii interioare care ne ajuta sa mai trecem peste o zi. "Niste mitocani!", iti spui. Paradoxal, si ei te considera la fel!

Am ajuns intr-o cursa contra cronometru parca, in care fiecare da si asteapta sa primeasca la fel mult. Doar ca, din fericire, nu suntem toti la fel dar, din nefericire nici asta nu e in avantajul nostru. Cel care cedeaza primul este dat de-o parte, eventual mustrat parinteste si se trece la urmatorul.

Anomalia secolului astuia e ca pe cat de mult incercam sa ne descoperim unii pe altii pe atat de mult ne afundam in indiferenta fata de celelalalt. La ce servesc pana la urma mijloacele de comunicare de ultima ora? Culmea comunicarii a ajuns sa stea cineva vis-a-vis de tine si sa vorbesti cu el pe YM (Yahoo Messenger). Atat de mult s-a redus limbajul corpului si cel verbal? Nu mai putem comunica cu ele? Au devenit desuete, poate chiar inutile?
Mai mult culmea apropierii intre oameni a ajuns un "open space" cu 20-30 de oameni despartiti prin cubicals. Voit sau nevoit am creat bariere intre noi prin lucruri care le consideram inofensive, un cubical aici, un YM colo, un SMS dincolo si am pierdut legatura cu celalalt. Nu mai ajungi sa-l cunosti, nu mai stii cu cine vorbesti - chiar simte dupa cum arata Emoticon-ul? Indoielnic raspuns. De aici nesiguranta si neincrederea.

Intre noi nu mai sunt bariere fizice sau granite teritoriale. Noi am devenit propriile noastre bariere si granite.