California Dreamin' (nesfarsit)

California Dreamin' (nesfarsit)
  calendar_month        
Visul lui Cristian Nemescu ajunge la Cannes ? filmul sau, "california dreamin?" (nesfarsit ) selectat in sectiunea Un certain regard a festivalului

La opt luni de la moartea regizorului Cristian Nemescu, primul sau lungmetraj, "california dreamin?" (nesfarsit), produs de MediaPRO Pictures, a fost selectionat pentru cea de-a 60-a editie a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul va concura in sectiunea Un certain regard, al carei juriu va fi prezidat anul acesta de regizoarea Pascale Ferran.

Cannes 2006




In urma cu un an, Cristi Nemescu isi ducea la Cannes mediu-metrajul Marilena de la P7, care fusese selectionat in Semaine de la critique, o sectiune paralela cu Festivalul de film de la Cannes. Cei care l-au intalnit acolo isi amintesc ca era preocupat de faptul ca la intoarcerea in tara urma sa inceapa filmarile pentru primul sau lungmetraj, "california dreamin?" (nesfarsit).


Ideea acestui film ii venise tanarului regizor la scurt timp dupa ce-a terminat facultatea: "am fost la un moment dat undeva pe langa Mihai Bravu si m-au inspirat foarte mult fetele de acolo, care erau foarte impresionate de faptul ca venisera niste americani in satul lor", povestea Cristi. Reportajul despre trenul cu soldati americani oprit in 1999 de seful garii din Pielesti pe motiv ca nu aveau actele de transport necesare a fost exact liantul de care avea nevoie pentru a-si construi povestea. Astfel a aparut scenariul filmului "california dreamin?" (nesfarsit), pe care Cristi Nemescu l-a scris impreuna cu fostul sau coleg de facultate, Tudor Voican.

Povestea

Povestea este una simpla in aparenta ? in 1999, in timpul razboiului din Kosovo, intr-o mica asezare romaneasca, un sef de gara si in acelasi timp baron local, opreste un tren NATO cu echipament militar pazit de soldati americani, care traverseaza Romania fara acte de transport, dar avand aprobarea verbala a guvernului roman. Sosirea americanilor scoate din amorteala mica asezare, care tine sa le dovedeasca musafirilor proverbiala ospitalitate romaneasca. Dincolo de firul narativ, california dreamin? (nesfarsit) este o analiza pertinenta a lumii in care traim si aduce in prim plan subiecte precum globalizarea, birocratia, imaginea americanilor in Europa, oportunismul, dar si slugarnicia de care dau dovada deseori romanii in fata strainilor.

Razboiul rece dintre capitanul american si seful de gara este perfect sustinut de interpretarile lui Armand Assante, respectiv Razvan Vasilescu. Assante a devenit fan infocat Cristi Nemescu la scurt timp dupa ce-au inceput filmarile: "Sunt fascinat de modul in care Cristi stie sa spuna o poveste in imagini, este un regizor cu un simt deosebit al lumii in care traieste. Cred foarte mult in el si in potentialul filmului "california dreamin?" (nesfarsit)", marturisea el.
Distributia a fost completata de Jamie Elman, Maria Dinulescu, Andi Vasluianu, Ion Sapdaru, Gabriel Spahiu, Radu Gabriel si Alex Margineanu.

La o luna si jumatate dupa incheierea filmarilor, un accident rutier produs de un englez care isi conducea bolidul cu 120 km/h avea sa curme viata lui Cristi, la numai 27 de ani. In aceeasi masina se afla si Andrei Toncu, inginerul de sunet care urma sa lucreze pe partea de postproductie a filmului, si in acelasi timp unul dintre cei mai buni prieteni ai regizorului.

Visul californian al lui Cristi s-a incheiat astfel abrupt, mult prea devreme, la doar cateva ore dupa ce finalizase montajul pentru trailerul primului sau lungmetraj.



Din 1 iunie, filmul va intra in cinematografele din Romania si va fi lansat pe DVD, de catre Pro Video.

Recomandari