Cum sa obtii o promovare

Cum sa obtii o promovare
  calendar_month        
Daca esti deja de mai bine de doi ani pe acelasi post si lucrurile nu par sa evolueze deloc in cariera ta, iar tu te simti mai mult decat pregatita nu iti ramane decat sa ceri ceea ce ti se cuvinte. Ai stat in aceasta companie suficient timp cat sa inveti cum functioneaza lucrurile si ai toate abilitatile necesare pentru a urca pe scara ierarhica? Pentru a reusi sa obtii ceea ce ti-ai propus, nu trebuie sa astepti si sa speri, ci sa actionezi.

Cere o intalnire cu seful


Trimite-i sefului sau superiorului direct un e-mail prin care sa ii ceri o intalnire. Spune-i ca aceasta intalnire nu ar trebui sa dureze mai mult de 30 de minute si ca ai vrea sa discuti cu el o situatie legata de cariera ta. Formuleaza cu atentie toate propozitiile, astfel incat sa nu lasi loc de interpretari. Altfel, daca esti prea secretoasa si lasi impresia ca urmeaza ceva grav, superioul poate crede ca vrei sa demisionezi. Intr-o asemenea situatie seful te poate intampina cu o atitudine nu prea bine-voitoare si poate indrepta discutia catre desfacerea contractului de munca.

Spune de ce meriti aceasta promovare

In momentul in care reusesti sa te intalnesti cu seful spune-i clar ca iti doresti sa avansezi si ca simti ca te plafonezi in postul actual. Vorbeste-i despre cat de multe ai invatat in ultima perioada si despre cat de multe ai putea sa faci pentru companie in situatia in care ai reusi sa urci pe scara ierarhica. In plus, subliniaza-i faptul ca ai ajuns intr-un loc in care efectiv nu mai poti sa descoperi lucruri si informatii noi si ca simti ca bati pasul pe loc.

Totodata, nu uita sa ii mentionezi ca meriti aceasta promovare pentru simplul fapt ca lucrezi in aceasta companie de multa vreme, pentru ca esti o persoana loiala, pentru ca stii ca iti doresti sa faci altceva si pentru ca esti ferm convinsa ca te-ai descurca excelent.

Incearca sa fii foarte sigura pe tine si sa il lasi sa inteleaga ca stii mult prea multe pentru pozitia actuala. In acest fel, seful isi va da seama ca esti un angajat indispensabil, pe care nu il poate pierde.

Demonstreaza ca esti de neinlocuit

Atunci cand un angajat vrea sa avanseze intr-o companie trebuie sa dovedeasca ca este indispensabil. Vorbeste sefului despre cunostintele acumulate in ultima perioada, despre contactele pe care ti le-ai facut, despre proiectele de succes pe care le-ai condus si despre relatiile bune in care te afli cu celelalte departamente din companie, dar si cu clientii importanti pe care tu i-ai adus companiei. Nu trebuie sa iti fie frica sa subliniezi anumite aspecte daca acestea sunt 100% adevarate.

Implica-te in proiecte

Chiar daca momentan nu este nicio pozitie libera pentru ca tu sa poti promova, nu te lasa "invinsa" si arata-i superiorului, dar si colegilor ca esti o persoana bataioasa care va obtine ceea ce isi doreste.

Propune si implica-te in proiecte care de care mai dificile si mai competitive. Incearca sa ai rezultate remarcabile si sa demonstrezi sefului ca meriti acea promovare ceruta.

Autor: Corina Petrea

Recomandari