Copilul se joaca cu mancarea, ce faci?
history_edu redactia ele.ro calendar_month 04 Mai 2012, 10:17
Copilul tau a dezvoltat un obicei prost: de fiecare data cand se asaza la masa, incepe sa se joace cu mancarea, sa bage manutele in ea, sa o intinda peste tot si eventual sa arunce cu alimente in jur. Nu mai conteaza cum a capatat obiceiul, important este sa iei masuri rapide pentru a-l determina sa renunte la acest comportament necuviincios si a-l invata bunele maniere la masa. Iata cateva trucuri utile, pentru ca alimentele din farfurie sa ajunga in stomacelul copilului, si nu prin toata bucataria!
Pentru a "trata" comportamentul haotic si necorespunzator al copilului la masa, este important sa descoperi cauzele care duc la aceasta purtare.
Inarmeaza-te cu rabdare!
Micutul tau nu va putea fi dezvatat peste noapte de obiceiul de a se juca cu mancarea din farfurie. Este important sa te astepti la un proces indelung si solicitant, dar sa ai incredere ca va avea efectul scontat.
Nu tipa la el si nu il pedepsi!
Daca incepi sa tipi la el, sa ii reprosezi comportamentul si sa il pedepsesti pentru ca se joaca cu mancarea, nu reusesti decat sa il faci sa inceteze pe moment, deoarece se sperie sau stie ca va fi pedepsit.
Insa in acest mod, el nu intelege de ce nu are voie sa se joace cu alimentele. E posibil chiar sa nu cunoasca o alta metoda de a manca si sa considere ca asa se face.
Invata-l bunele maniere la masa!
Inca de cand ii pui, prima oara, lingurita in mana si farfuria in fata, este foarte important sa ii explici cum se folosesc, pentru a deprinde mai repede bunele maniere de la masa.
Nu te astepta sa inveti copilul care este cutitul de peste sau furculita de salata, ci incearca sa il inveti bunele maniere de baza - concentrandu-te pe cum se tine lingurita, cum se ia mancarea cu ea si cum se duce la gura.
Corecteaza-l calm si prietenos ori de cate ori greseste, tine incorect tacamurile sau incepe sa se joace cu alimentele. "Raul" trebuie taiat din radacina! Aminteste-i mereu ca alimentele sunt pentru mancat si jucariile sunt pentru joaca.
Consulta-te si cu cel mic in privinta meniului!
Un alt motiv pentru care prichindelul tau ar putea sa se joace cu mancarea, in loc sa o manance, este pentru ca nu ii place ce este in meniu.
Pentru a evita astfel de situatii, este indicat sa te consulti si cu el in privinta formarii meniului pentru a fiecare masa. Eventual, ii poti oferi si un strop de putere de decizie si il poti ruga pe el sa aleaga, ocazional, intre doua feluri de mancare, pe cea care ii face cel mai mult cu ochiul. Faptul ca poate decide il va determina sa manance cu mai multa placere preparatele.
Nu ii da gustari cu cel putin o ora inainte de masa!
Copilul se mai poate juca cu mancarea din farfurie si pentru ca nu ii este foame sau este satul. Acest lucru se poate intampla din cauza ca i-ai dat sa manance gustari la un interval prea apropiat de ora mesei.
Nu prelungi foarte mult mesele!
Daca observi ca micutul tau a mancat corect la inceputul mesei si spre sfarsit a inceput sa se joace cu alimentele, cel mai probabil face acest lucru din plictiseala.
Fii realista si nu tine copilul la masa mai mult de 20 de minute, deoarece se va plictisi. Specialistii au constatat ca acesta este intervalul in care mananca, in mod normal, copiii mici.
Chiar daca este civilizat sa se stea la masa pana cand termina toti de mancat, lasa micutul sa se retraga in liniste si sa faca altceva, daca a terminat masa.
Autor: Daniela Ganciu
Alte articole despre