4 simptome ciudate, explicate

4 simptome ciudate, explicate
  calendar_month        
Ametesti cand te trezesti brusca, iti transpira palmele, tresari in somn sau te trec fiori? Aceste fenomene sunt modalitati prin care organismul iti spune ca ceva se intampla sau este in neregula. De obicei, aceste simptome trec in cateva minute si nu necesita tratament.

Ametesti atunci cand te ridici brusc

Explicatia: Daca ti se intampla acest lucru, este foarte posibil sa fii deshidratata. Ameteala pe care o experimentezi cand te ridici brusc poate fi cauzata si de scaderea tensiunii posturale. Aceasta scadere de tensiune apare atunci cand sangele circula cu rapiditate de la cap catre picioare, atunci cand te ridici brusc. Persoanele care sufera de tensiune arteriala scazuta se pot confrunta si aceasta situatie.

Cum repari: Bea cat mai multe lichide si ridica-te incet, din pozitia culcat sau sezut. Daca ameteala nu trece imediat, sprijina-te de un scaun sau aseaza-te la loc in pozitia din care te-ai ridicat.

Cand sa mergi la medic: Atunci cand ameteala persista sau lesini.

Iti transpira palmele in anumite situatii

Explicatia: Palmele transpirate reprezinta un fenomen intalnit la aproapte majoritatea persoanelor. Este un raspuns normal al organismului uman la stres.

Cum repari: Incearca sa te relaxezi cateva minute. Respira profund si gandeste-te la ceva frumos. Relaxarea ajuta la prevenirea transpiratiei mainilor.

Cand sa mergi la medic: Atunci cand palmele iti sunt in permanenta transpirate. Este posibil sa suferi de hiperhidroza, o afectiune care implica transpiratia excesiva a mainilor, picioarelor si axilelor. Aplicarea unui antiperspirant poate rezolva problema. Aceasta boala poate fi tratata si medicamentos, cu prescriptie de la medic. In cazuri foarte grave, este necesara operatia pentru a indeparta nervul care stimuleaza glandele sudoripare.

Tresari in somn

Explicatia: Aceste tresariri din timpul somnului pot fi cauzate de nervi, atunci cand creierul si corpul se pregatesc de culcare. O intrerupere a semnalului dintre creier si corp atunci cand se relaxeaza duce la tresarirea membrelor si capului.

Cum repari: Nu poti face nimic pentru a preveni aceste tresariri, care sunt inofensive pentru organism. Din fericire, dureaza doar cateva secunde.

Cand sa mergi la medic: Atunci cand se intampla in mod frecvent si iti pericliteaza somnul. Aceste tresariri pot fi semnul unor deficiente ale somnului sau dereglari ale miscarii membrelor.

Te trec fiori

Explicatia: Acest fenomen apare atunci cand organismul nu este capabil sa isi regleze temperatura. Dureaza cateva secunde si apar in special la femeile aflate la menopauza . Schimbarile hormonale pot duce la variatii de temperatura ale organismului.

Cum repari: Fiorii trec de obicei intr-un minut sau doua.

Cand sa mergi la medic: Atunci cand aceste fenomene dureaza cateva zile. Fiorii pot fi simptome ale unei infectii.


Autor: Mihaela Rotaru

Recomandari