Pofte la menstruatie? Ai 8 moduri de a-ti salva silueta!

history_edu redactia ele.ro calendar_month 27 Mai 2011, 09:24
Aproximativ 80% dintre femei au cel putin unul sau doua dintre simptomele sindromului premenstrual (SPM) . Multe dintre ele sufera de insomnie, balonare, iritabilitate, schimbari bruste de dispozitie, oboseala, pofte alimentare.
Cel mai comun simptom este insa pofta pentru dulciuri in ultimele doua saptamani ale ciclului menstrual. Iata cum sa combati poftele!
De vina sunt hormonii
Vinovatii principali pentru poftele alimentare din perioada menstruatiei sunt estrogenii, mai precis cresterea si apoi scaderea brusca a nivelului de estrogen in organism, care duce la eliberarea unui alt hormon, cortizolul (hormonul stresului).
Cand in sange exista o concentratie mare de cortizol, se stimuleaza apetitul si ai pofte de dulce si carbohidrati.
Poftele alimentare depind si de serotonina, un neurotransmitator care se gaseste in creier. Cand concentratia de serotonina e scazuta, femeile au pofte de carbohidrati pentru a sintetiza serotonina.
Cum sa combati poftele la menstruatie
Pentru a stabiliza concentratiile de zahar, serotonina si cortizol, nu trebuie sa mananci ciocolata, chips-uri si inghetata! Iata cateva metode sanatoase pentru a reveni la normal:
1. Consuma alimente bogate in carbohidrati complecsi: paine integrala, cereale, paste, cartofi copti, cereale fara zahar.
2. Nu uita sa bei 8-10 pahare cu apa in fiecare zi. Ele te mentin hidratata si reduc balonarea.
3. Retine-te de la consumul de alimente cu continut bogat in zahar procesat. Acesta mareste secretia de insulina din corp, stimuland astfel apetitul pentru grasimi si carbohidrati.
4. Evita alimentele sarate si pe cele semipreparate, bogate in sodiu. O dieta saraca in sodiu reduce retentia de fluide si balonarea.
5. Consuma alimente cu continut de acizi grasi esentiali: somon, ulei de rapita. Acestia ajuta la absorbtia inceata a carbohidratilor, stabilizeaza glicemia si combat poftele alimentare.
6. Limiteaza-ti consumul de cola si cofeina. Astfel vei fi mai putin iritabila si sanii vor durea mai putin.
7. Dormi mai mult si evita stresul pentru a combate poftele alimentare.
8. Taie mesele in doua: in loc de 3 mese pe zi, ia 6 mai mici. Astfel iti mentii glicemia stabila si scapi de pofte.
Autor: Nuage
Alte articole despre