Ce exercitii fizice ajuta la scaderea nivelului de colesterol

history_edu ele.ro calendar_month 06 Mar 2013, 15:35
Fie ca medicul ti-a recomandat sa iei masuri care sa conduca la scaderea nivelului de colesterol din sange, fie ca te preocupa sanatatea inimii tale si vrei sa o menajezi pe termen lung, o serie de exercitii fizice cu efecte benefice asupra sistemului tau cardiac pot fi garantia ca vei trai o viata lunga si fericita.
Exercitiile fizice reduc drastic riscul dezvoltarii afectiunilor inimii, prin reducerea nivelului de colesterol rau din corp (LDL) si cresterea nivelului de colesterol bun (HDL). Multe studii de specialitate recomanda exercitiile cardio ca forma de miscare pentru reglarea colesterolului din sange, precum jogging-ul, alergarea pe banda sau aerobicul.
O echipa de specialisti de la Universitatea din Virgina de Vest a descoperit ca si exercitiile de rezistenta, precum ridicarea greutatilor timp de minimum o luna, pot duce la scaderea nivelul colesterolului rau cu 5% si la diminuarea nivelului de trigliceride (grasimea purtata de sange in vasele sanguine) cu 6%.
Beneficiile exercitiilor fizice asupra inimii
In afara de faptul ca exercitiile fizice te ajuta sa slabesti si sa te mentii in forma, ele au multe alte beneficii care vizeaza functionalitatea inimii tale, dar si a organismului in general.
- tin sub control diabetul
- reduc hipertensiunea arteriala
- cresc rata cardiaca
- imbunatatesc respiratia si aduc mai mult oxigen in organism
Ce exercitii fizice te scapa de colesterolul rau
In principiu, orice forma de miscare este benefica pentru reducerea colesterolului rau (LDL), alaturi de o dieta corespunzatoare. Pana si gradinaritul, dansul in fata TV-ului sau curatenia in casa sunt activitati fizice care au un impact important in scaderea nivelului de LDL.
Un program de fitness adaptat nevoii de a echilibra raportul dintre LDL si HDL implica atat efectuarea de exercitii cardio (care iti fac inima sa bata mai tare si te imbujoreaza - alergatul, mersul pe bicicleta etc), cat si practicarea de exercitii de intarire a musculaturii. Asadar, ai o paleta larga de optiuni de a face sport de dragul inimii tale:
- mersul pe jos
- joggingul
- alergarea pe banda
- inotul
- orele de aerobic
- mersul pe bicicleta
- practicarea de sporturi de echipa (tenis, baschet, fotbal etc)
- ridicarea de greutati pentru intarirea masei musculare
- yoga
- tai chi
Cum sa faci exercitii fizice pentru reducerea colesterolului
Pentru a te bucura la maximum de efectele benefice ale exercitiilor fizice asupra reducerii nivelului de colesterol, este important sa adopti si o strategie corecta de efectuare a lor.
Incepe incet: nu iti suprasolicita inima cu antrenamente extenuante;
Creste gradual intensitatea si durata exercitiilor: incepe cu antrenamente de 10 minute, care sa te solicite mai putin, ca apoi sa poti adauga treptat efort si timp, pana se obisnuieste organismul tau cu miscarea intensa;
Nu iti gasi scuze: vremea rea de afara nu te impiedica sa iti respecti programul de exercitii fizice, deci nu renunta la el pentru ca ploua si nu poti face jogging; sala de fitness sau livingul de acasa sunt la fel de permisive cu intentia ta de a face sport;
Variaza exercitiile: alterneaza tipul de exercitii, mai ales daca esti tentata sa te plictisesti repede;
Asculta-ti corpul: nu te extenua din primele zile cu un efort care nu iti este familiar, altfel risti sa faci mai mult rau inimii, decat bine;
Autor: Adelina Dobrin
Alte articole despre