Cum sa te simti mai bine intr-un minut: 7 trucuri uimitoare

history_edu redactia ele.ro calendar_month 31 Oct 2012, 15:45
Ai o stare psihica proasta si incepi sa simti ca sanatatea ta se subrezeste pe zi ce trece? Acorda-ti un minut de atentie si fa cateva schimbari in stilul tau de viata. Vei observa o imbunatatire generala a starii de sanatate si te vei simti mai bine ca niciodata. Iata ce trucuri uimitoare iti pot fi de folos in acest sens.
1. Incepe-ti ziua cu un pahar de apa
Ziua frumoasa incepe de dimineata, cu un pahar de apa la temperatura camerei. Medicii sustin ca apa consumata pe stomacul gol, imediat dupa trezire, are numeroase beneficii pentru organismul tau: il detoxifica, pune in miscare metabolismul si te energizeaza. Un pahar de apa in fiecare dimineata te ajuta sa slabesti mai usor, spun nutrionistii. Daca nu esti obisnuita sa bei apa pe stomacul gol, poti incepe cu jumatate de pahar. Dupa un timp, poti creste gradual cantitatea de apa.
2. Mananca un mar
Nu-ti ia mai mult de 1 minut pentru a devora un mar dolofan si zemos la micul dejun. Banalele mere se numara printre cele mai sanatoase fructe din lume. Nu degeaba spun medicii ca un mar pe zi tine doctorul departe! Pline de vitamine, minerale, antioxidanti si fibre, merele ofera organismului tau nutrientii de care are nevoie pentru a fi sanatos si energic. Unde mai pui ca fibrele iti potolesc foamea si te ajuta sa slabesti, daca le consumi regulat.
3. Fa-ti inviorarea de dimineata
Nu ai idee cat de mult conteaza sa faci 1 minut de exercitii fizice in fiecare dimineata. Inainte sa intri la dus, intinde-ti muschii cu ajutorul unor exercitii simple. Departeaza picioarele, ridica bratele si indoaie trunchiul spre stanga, apoi spre dreapta. Apleaca trunchiul, astfel incat degetele de la o mana sa atinga varful piciorului opus.
Inviorarea de dimineata iti imbunatateste tonusul si iti confera o energie debordanta.
4. Foloseste produse cosmetice eco
Sapunul, oja, fixativul, samponul si unele parfumuri pot contine substante chimice periculoase pentru organismul tau, care in timp te pot imbolnavi de diabet sau de alte afectiuni grave. Incepe sa folosesti produse cosmetice eco, care nu contin ftalati, parabeni si alte substante nocive pentru organism.
5. Intareste-ti sistemul imunitar
Un sistem imunitar slabit te face sa fii vulnerabila in fata bolilor de sezon si sa fii lipsita de energie. Intareste-ti sistemul imunitar cu alimente bogate in vitamine C, zinc, magneziu si antioxidanti. Ciupercile, citricele, lactatele degresate, pestele, cartofii, fructele si legumele proaspete iti intaresc imunitatea.
6. Gandeste-te la un pahar de vin rosu
Suna ciudat, insa cercetatorii au descoperit ca daca te gandesti pret de un minut la un pahar de vin rosu, vei fi mai relaxata si mai bucuroasa, deoarece asociezi vinul cu relaxarea si starea de bine. Data viitoare cand vei fi pusa in fata unei situatii stresante, rezerva-ti un minut pentru a te gandi la un lucru relaxant, care iti place, iar starea ta de spirit se va schimba imediat.
7. Scoate canalele culinare din grila de programe
Daca in timpul liber obisnuiesti sa te uiti la posturile TV nisate pe domeniul culinar, ar fi bine sa le scoti din grila, intrucat te poti ingrasa. Mancarurile deosebit de aratoase iti deschid apetitul si te determina sa mananci chiar daca nu iti este foame. Nu te poti debarasa de aceste canale TV? Atunci redu perioada pe care o petreci vizionand emisiunile culinare.
Tu ce faci pentru a te simti mai bine in timp record?
Autor: Laura Galan
Alte articole despre