5 nutrienti esentiali pentru alimentatia copilului tau

history_edu ele.ro calendar_month 08 Sep 2011, 08:28
Amalgamul de sfaturi pe care le primesti despre alimentatia corecta a copilului tau din partea mamei, prietenelor, medicului pediatru sau al mass-mediei ti-ar putea ingreuna capacitatea de a distinge nutrientii absolut necesari de cei optionali.
Solutia pentru acest puzzle ametitor este sa pornesti de la necesitatile de baza ale organismului.
Asigura-te ca micutul tau primeste zilnic la masa cei 5 nutrienti esentiali pentru o dezvoltare armonioasa a trupului si a mintii:
Calciul
Calciul este principalul responsabil pentru oase puternice si dinti sanatosi, de aceea este nutrientul cel mai important in perioada de crestere. Alimentele bogate in calciu sunt laptele, branzeturile si iaurtul. Legumele verzi si sucurile fortifiante sunt de asemenea o sursa importanta.
Ai grija ca dimineata sa manance un castron generos de cereale integrale cu lapte semi-degresat si cateva felii de fructe proaspete.
Intre mese, indeamna-l sa consume iaurt degresat, piureuri din fructe sau branzeturi astfel incat gustarile sale sa fie bogate in calciu.
Sucurile cu adaus de calciu si cerealele sunt alternative bune pentru lactate, in cazul in care vrei sa-i diversifici meniul.
Idee delicioasa: asigura-i aportul suficient de calciu cu un desert special preparat la blender, amestecand lapte cu ciocolata, o banana si putina gheata.
Fibrele
Pentru un sistem digestiv care sa functioneze la cote inalte, copilul tau trebuie sa consume in fiecare zi o cantitate mare de fibre.
Pentru micul-dejun, cerealele cu continut de minim 3 grame de fibre la o portie sunt ideale. Evita produsele cu mult zahar, deoarece sunt sarace in acesti nutrienti.
Ofera-i gustari sanatoase compuse din fructe cu coaja si legume proaspete. Fasolea este o sursa puternica de fibre si proteine, care poate fi adaugata in supe, tocanite, salate si omlete.
Truc ispititor: Unge cateva felii subtiri de telina cu unt de arahide si presara stafide deasupra pentru o gustare sanatoasa si atractiva.
Proteinele
Fiecare celula a organismului este constituita din proteine, ceea ce inseamna ca acest nutrient este de baza in dezvoltarea armonioasa a micutului tau. Alimente precum lactatele, ouale, fructele de mare si carnea furnizeaza cel mai mare aport.
Fasolea, nucile, legumele si semintele contin si ele o cantitate generoasa de proteine.
Adauga cateva nuci in iaurtul pe care copilul il serveste ca gustare pentru a completa cantitatea proteica din alimentatie.
Idee pentru rotait: un amestec de fructe uscate precum stafidele, merele, afinele, alunele si cerealele bogate in fibre sunt o varianta sanatoasa in locul chipsurilor sau al covrigilor.
Antioxidantii
Antioxidantii ajuta sistemul imunitar sa se apere impotriva substantelor nocive care ar putea sa afecteze celulele corpului.
Completeaza dieta zilnica a micutului tau cu migdale, fructe de padure, citrice, morcovi, spanac, rosii sau ardei gras.
Idee dulce: Prepara-i un parfait compus din iaurt gustos, afine, mure si migdale prajite.
Fierul
Regimul alimentar al celor mici este deseori sarac in fier. Acest mineral asigura transportul de oxigen din sange catre tesuturi si organe, astfel incat puiul tau sa aiba energia necesara.
Fierul poate fi preluat din carnea slaba, oua, peste, fasole, spanac sau fructe uscate.
Vitamina C sustine absorbtia de fier, asa ca este bine sa combini la micul-dejun omleta cu sucul de portocala, de pilda.
Autor: Adelina Dobrin
Alte articole despre