Top 10 hoti ai somnului

history_edu ele.ro calendar_month 10 Sep 2010, 09:25
Nu lasa acesti factori sa-ti fure somnul! Foloseste strategiile noastre pentru a dobandi tot somnul de care ai nevoie!
Lipsa somnului constituie un risc medical serios, insa putini oameni sunt constienti de acest lucru. Ar trebui sa-i acorzi somnului acelasi respect ca si dietei. Studiile au relevat legatura dintre somnul de calitate proasta si obezitate, boli cardiovasculare, hipertensiune si diabet. Iata deci care sunt cei mai insidiosi hoti de somn!
1. Gandesti prea mult
Oamenii nu-si controleaza foarte bine gandurile, de aceea uneori ti se poate parea greu sa nu te mai gandesti la proiectul de la serviciu, la examenul de a doua zi sau la discutia aprinsa pe care au avut-o mai devreme. Daca esti agitata, muta-te in alta camera si lasa lumina inchisa, si vei vedea ca somnul va aparea imediat.
2. In weekend-uri iti schimbi programul
In weekend ai tendinta sa stai noaptea pana tarziu, si apoi sa dormi a doua zi pana la pranz? Nu te mira atunci daca luni vei arata ca un zombie! Pentru a rezolva aceasta problema, incearca sa nu dormi mai mult de o ora in plus fata de programul normal. Pentru a recupera, atipeste o jumatate de ora dupa-amiaza si va fi de ajuns.
3. Sotul tau sforaie
Zgomotul sforaitului poate ajunge chiar si la o intensitate de 90 decibeli (cat un mixer). Chiar daca poti sa adormi, sforaitul te va trezi sigur in timpul somnului REM, care este cea mai odihnitoare faza a somnului. Cere-i partenerului tau sa doarma pe o parte, nu pe spate, sau pune-ti dopuri in urechi.
4. Ai un dezechilibru hormonal
Nivelul fluctuant de estrogen sau progesteron iti pot sabota somnul, mai ales in perioada ce precede menopauza. Aceste dezechilibre se manifesta prin treziri nocturne si crampe, inainte sa incepi sa ai bufeuri de caldura. Ca sa le eviti, fa o baie calda inainte de culcare si ia un analgezic sau antispastic.
5. Iti chioraie matele
Culcatul cu burta goala interfereaza cu mecanismul somnului, iar studiile evidentiaza faptul ca oamenii care incearca sa slabeasca se trezesc frecvent in timpul noptii. Specialistii ne sfatuiesc sa mancam inainte de culcare un pic de branza sau un ou fiert tare.
6. Dormitorul este dezordonat
Dezordinea provoaca stres vizual, care are efecte negative asupra somnului. Atunci cand dormitorul este aranjat pentru somn, creierul tau va asocia camera doar cu somnul si odihna. De asemenea, tine-ti calculatorul in alta camera, deoarece display-ul luminos al monitorului va stopa producerea de melatonina, hormonul responsabil pentru somn.
7. Camera ta straluceste pe intuneric
Lumina de pe strada, de la ceasurile cu alarma si DVD playere te poate tine treaza. Chiar si o luminita mica poate ajunge la retina si te poate trezi. Asa ca inchide toate ferestrele, trage draperiile si pune-ti o masca in dreptrul ochilor.
8. Auzi un zgomot sacaietor
Unii oameni au auzul atat de fin si somnul atat de usor incat aud orice zgomot (televizorul, vecinii, traficul, picatura de la baie). Daca nu poti inlatura sursa zgomotului, fa ca zgomotul din camera ta sa fie mai tare, sa-l astupe pe celalalt si sa fie constant, adica neintrerupt. De exemplu, poti sa dai drumul la un ventilator.
9. Ai alergie la acarieni
Daca imparti patul cu milioane de mini-animale si esti alergica la acestea, ar trebui sa ai mai multa grija la igiena. Curata patul si asternuturile in fiecare saptamana, cumpara-ti o saltea noua odata la 10 ani si aeriseste camera.
10. Ai lasat catelul in dormitor
Stim ca-ti iubesti cainele, insa stapanii de animale declara adesea ca sunt deranjati in somn de prietenii lor. Fa ceva si tine-ti animalutul in alta parte pe timp de noapte!
Autor: Nuage
Alte articole despre